Iun 5 2009

Deci, cum, nu mai jucăm “scunsea”?

Fusese Saspus

De ziua copilului, Xbox s-a gândit să-i dea ruşine lui Wii:

Şi, în sfârşit, ştim cât de arţăgoşi sunt băieţii când sunt mici, aşa că Xbox s-a gândit să facă un mic truc de PR, o chestie neînsemnată, micuţă, ieftină, aşa că imaginea “Proiectului Natal” este … of … cum îl chema … e un d’ăsta cunoscut … cum îi zice … parcă  Steven Spielberg sau ceva de genu’?

Reacţia  lui Steven Spielberg: “This is a pivotal moment that will carry with it a wave of change, the ripples of which will reach far beyond video games”

Reacţia lui zakk1 (un comentator de pe YouTube): “this is gay”

PS: cine răspunde la întrebarea de la sfârşitul videoclipului primeşte un exemplar gratuit


Mai 24 2009

Ăăă, padibăpadibăpadibă that’s all folkes!

Fusese Saspus

Îmbucătăţirea premiilor, Olimpiadele Comunicării, trei tipuri mari de discursuri. Intercalări interesante.

Dincolo de participanţi, candizi şi simţitori, şi dincolo de gloata de gură-cască, nemiloşi şi amuzaţi, au luat microfonul – din, s-ar părea, gaşca celor sosiţi să împartă avize cu “aşa da” şi “aşa nu” – trei tipuri de connaisseurs. Recitesc şi recitesc fraza asta şi vă urez să nu aveţi parte de aşa formulări păstoase cât ‘oţi trăi.

1. Oratorul dascăl. Ironic, teribil de ironic, într-atât de ironic încât, ridicat şi nesolidar cu nimeni niciodată ever ever, părea aterizat acolo după un Armagedon general cu simpla misiune de a ucide. Şi pesimist. Rândurile din faţă puteau citi în vălurirea frunţii lui un sceptic “of, o să ne ia Gaia pe toţi” şi dacă ar fi fost în spatele meu în timp ce aş fi scris asta, mi-ar fi ars una peste ceafă: “gaia, cu g MIC!”.

2. Oratorul cartezian. Dansând şi desenând cu braţele, omul acesta părea sosit acolo pentru a face tabele, pentru a pune indici de performanţă şi te aşteptai din moment în moment să scoată o abscisă din buzunar şi un echer. Dihotomii legate raţional: “Partea bună: …”, “Partea rea: …”, “Per total: …”. Teză, antiteză şi sinteză hegeliană. Egală, judicioasă, goală.

3.  Oratorul Doru Octavian Dumitru. HAAAAAAAAAAAAA! Hihihihi. Hu hu hu hu. Eheeeeee. Pfff! Giggles, giggles, chuckles, chuckles.

E drept că toţi au trecut drept “oameni de scenă”. Fiecare în parte şi toţi laolaltă aveau, aţi fi văzut bine, un ghiozdan invizibil în spate cu tot felul de experienţe echivalente cu o cinzeacă de rachiu să taie tracul. S-au descurcat toţi, fără adjective gonflate, foarte bine. Aveai senzaţia că ar fi putut ţine un discurs deştept la propria înmormântare.

Cu greu vreunul a ieşit din cele trei categorii şi din intercalările care rezultă, trei luate câte dooă.

O singură adiacentă concluzie. În lumea comunicării, toţi aşii au 49 la picior şi apasă cu schumacher-ism pe pedala de acceleraţie a graiului. Am vrut să zic “pedala de acceleraţie dianoetică” dar m-am speriat eu pe mine. Calmul virgulelor adânci şi a punctelor de suspensie nu e cu siguranţă o etichetă a lumii ăsteia.

Orgolios, DEX-ul s-a supărat şi n-a acceptat cuvântul “comunicator” într-însul.