Săptămâna ce-a trecut m-am perindat pe la Meneareu (Muzeul Naţional de Artă al României), în căutarea lui Magritte, băiat admirabil pe care, de altfel, îl şi admir. Se auzea a fi nişte expoziţie de fotografie, am zis că tot la vizual ar intra (el prestând îndeobşte despre pictură), aşa că haideţi, lume.
Expoziţia Fidelitatea Imaginilor, titlu care trimite, zice-se, la mult mai celebra lucrare, Trădarea Imaginilor, adună fotografiile premergătoare tablourilor plus nişte extra instantanee fără noimă, pe care eu le-am chinuit să intre într-un soi de dulap semiotic, însă n-a prea mers.
De aşteptat ca Magritte-pe-care-îl-de-a-dreptul-diger să apară şi altundeva decât pe coperta cărţilor-bibliografie de Semiotică.
Până una-alta, aruncaţi o geană aicişa şi o fugă la Sălile Kretzulescu .
Señora Alhertina dă totul pentru ca Fenderul dumneavoastră să sune şi să să simptă de parcă un mic Clapton ar sălăşlui în fiecare.
.
Señor Hernandez îşi adoră locul de muncă, iar astfel noul Fender American Standard Stratocaster HSS – pe care cu greu îl poate pronunţa – cântă acele solouri ca când ar fi cântate de însuşi Jimi.
.
Am întâlnit şi mexicani fendericiţi. Cipriano şi Cortez.
Într-o vreme, în plin sezon adolescentin, nu aveam cunoscut care să nu fi lăsat o măzgălitură de stencil pe un petec din asfalt ori pe zugrăveala clădirii dezafectate din Victoriei. Se cocoţau pe schele, se înarmau cu spray-uri şi începeau să-şi scrie pseudonimele caraghioase rotunjor ori ascuţit, după gradul de acreală pe care-l vroiau recunoscut în universul grafărilor, îşi fotografiau capodoperele şi le postau…unde altundeva decât pe fotolog.com (rampă de lansare la acea vreme pentru parkour, graffiti ori fotografii artistice). Tot pe fotolog.com l-am cunoscut şi pe Vlad Nancă, de-şi zice azi artist contemporan când eu zic bullshit înrămat cu lauri.
Mă înspăimântă sincer ideea de artist contemporan în România, poate din conservatorismul cu care mi-am asortat de câţiva ani rutina corpo, poate pentru că îţi dă mâncărimi de piele şi hepatită prin felul brutal cu care se scarpină în nas.
Cu toate astea, pe meleaguri mioritice a luat fiinţă un proiect independent Încotro, care se vrea interfaţa culiselor unde-şi făuresc tinerii ingenioşi ărtele.. Încotro vrea să-i spună occidentului că şi noi ştim să ilustrăm cu măiestrie debusolări, deprimări, angoase şi extaz.
Prima ediţie a Romanian Visual Survey reuneşte lucrările a 42 de artişti vizuali, acoperind o gamă foarte variată de medii şi de stiluri. Selecţia încearcă să fie un eşantion reprezentativ pentru ceea se întamplă în prezent in universul vizual românesc, neavând însa pretenţia de a fi exhaustivă.
Mă abţin de la a-mi da cu părerea şi te las pe tine să înghiţi câteva clipe revelatoare transpuse în fel-şi-chip. Dacă îţi vine să fugi în baie şi să-ţi fotografiezi capacul de la wc, intră pe Încotro.org.
Eterna Norma Jeane Mortenson, fascinanta, excentrica, preţioasa… şi de aici îi voi lăsa pe adepţii elogierilor să continue garderoba de adjective pe care vor să i le asorteze unei fete pe care cu greu reuşeşti să o plasezi ca şi descendenţă într-un decor. Doar în urechile celor care cunosc subsolurile obscure hollywoodiene are răsunet numele ăsta…iar când îl aud îţi duc mâna la gură şi îţi flutură gingaş ranga prin faţa ochilor şoptindu-ţi complice…spune-i pe nume,Marilyn! Nu e nevoie şi nici nu trebuie să ştii ceva despre această Norma Jeane …e fadă, fără contur ori culoare. Pe de altă parte, Marilyn e istorie pentru tot ce înseamnă sofisticat şi dezinvolt, infantil şi misterios, pregnant şi plin de forme. În baza istoriei se fac filme şi se scriu cărţi ori nu a unor fătuci obscure, rătăcite din faşă pe drumuri care duc spre mediocritate. Descoperirile istoriei Marilyn Monroe aduce senzaţionalul, iară nu pozele plimbărilor prin parc ale unei tinere Mortenson.
În luna august a anului 1950, Ed Clark, fotograf pentru revista Life, iese spre destindere şi şuete ezoterice în parcul Griffith din Los Angeles, la braţ cu nimeni alta decât Marilyn Monroe, domniţă aflată sub efervescenţa celor 24 de ani. Lady Monroe dintr-un egocentrism pe care nu se dă în lături să şi-l exhibe, se propteşte senzual de copaci, zâmbeşte cu lejeritate în faţa camerei de fotografiat, îşi exersează grimasele …pentru ca mai apoi negativele fotografiilor să rămână sub timp în cufărul cu ilustraţii tabu….până în recesiunea lui 2009… când (probabil) dată fiind situaţia financiară ostilă , care nu le mai permite shootinguri prea-înalte, oamenii de la Life au pornit cu îndârjire să-şi sondeze arhiva …şi ce au găsit? Fotografii de primă mână…
Există posibilitatea ca unii dintre noi să aibă în compoziţia organică câteva fascicule translucide, de neidentificat cu aparatura ştiinţei actuale, care să le dea felul ăsta straniu de a vedea lucrurile. …Regret nărozia, este o reacţie dobitoacă personală cu care-mi manifest uimirea în faţa unor întâmplări extra-terestre, cum sunt domnii pe care-i veţi găsi mai la vale.
În primul rând este Erik Johansson, from Sweden. El şi-a primit camera la cinspe anişori, a pornit în căutări de ţac-pac , pe care mai apoi le-a prelucrat cu tact, ajungând ca la doojtrei de ani lumea să i se adreseze cu apelativul de Motostivui Photomanipulatorul.
În al doilea rând, este Manuel Vason, ancestral identificat în Padova (Italia), de-o seamă cu oricare domn procreat în 1974. Te-ai gândi că oamenii de calibrul lor şi-au petrecut existenţa lipind obiecte pe tavan şi fotografiindu-le prin gaura cheii de dragul artei… ei bine domnul aici de faţă a întreprins activităţi şcolare la University of Social Science, Padova…după care a decis să devină fotograf…şi aşa mai departe. Debea după o perioadă îndelungată în care a fost anexat ălora mai tari fotografi de fashion ai momentului, a decis să-şi dea drumul în ale destinderii peliculare prin proiectul ”Exposure”.
Al treilea adus în discuţie este columbianul Ruven Afanador, unul dintr-acei de-şi colorează ambianţele cu femei îmbrăcate spectaculos, de paradă elitistă. A conceput mai tot ce înseamnă print pe ultima campanie L’Oreal, coperte de Elle, Marie Claire, Madame, Glamour, Vanity Fair, Rolling Stone, Time etcetera.
Făcute acum 28 de ani când era boboc, păstrate foarte elegant până după alegeri şi recent prezentate într-o expoziţie, pozele îl înfăţişează pe Lil’Barack chillin’, ya know, smokin’ the wacky tobacky, the jamaican red hair, ya know, the mary jane, the holy herb (nu, glumesc, chiar e ţigară ţigară, serios, e kent 4).
And he’s still got it.
În curând va apărea în magazine ultimul său album “White House Rap”, ya heard?
Alczică şi Cimonel sunt studenţi la Arhitectură. Ştiţi, locul ăla care poate să fie artsy fartsy, cu groovy people and such. Puteam să găsesc a better first sentence despre ei, dar hey, it’s the pure truth. Ei bine, mie-mi plac fotografiile lor. Sunt cei mai bohemian people din câţi cunosc şi nici nu încearcă. How’s that for classy and artsy? O parte din fotografii sunt pe film, aparat Zenit E, film ilford xp2 super, iso 400, distanţa focală focală 58 mm şi pentru cealaltă parte, adică fotografiile EI, s-a folosit Nikon D80. Dar ştiu că îmi place să fiu tehnicăăă. Anywho, I might as well let you have them. Şi last but so not least, ascultaţi Yann Tiersen pe fundal, poate chiar Le Parapluie. It’s gonna give you the „I was born in Paris şi se vede” vibe…For real.
Fără urmă de megalomanie a insului contemporan, fără pic de discreditare şi subestimare a trecutului, dar pun rămăşag pe rinichiul meu drept că la văzul acestora Ştefan cel Mare şi-ar fi făcut harakiri de spaimă, crezând că l-au ajuns blestemele zecilor de metrese pe sub cearceafurile cărora şi-a perindat toiagul fermecat.
Pestriţul advertising-ului, ca şi comunicare inovatoare, te incită la nevropatie chiar şi pe tine, degustător zilnic de scamatorii publicitare. După ce întreaga paletă primară a canalelor de comunicare a fost încercată, s-a trecut la nuanţe… şi aşa advertiserii au început să născocească cele mai deochiate abordări.
Aşa se face că Matt Siber, mergând călare pe DN1 şi văzând ternul ad-urilor înrădăcinate pe marginea carosabilului ori în hectarele pe care mai ieri Ion le săruta ca pe nişte ibovnice (lungi şi late), se gândi: Cum ar fi să..
Proiectul lui, Floating Logos, se vrea a fi o altfel de formă de advertising, o altă manieră prin care să rupă din gura târgului un admirativ “Awesome!”.
