Random Patterns

illustrations by Jörn Kaspuhl

Într-o vreme, în plin sezon adolescentin, nu aveam cunoscut care să nu fi lăsat o măzgălitură de stencil pe un petec din asfalt ori pe zugrăveala clădirii dezafectate din Victoriei. Se cocoţau pe schele,  se înarmau cu spray-uri şi începeau să-şi scrie pseudonimele caraghioase rotunjor ori ascuţit, după gradul de acreală pe care-l vroiau recunoscut în universul grafărilor, îşi fotografiau capodoperele şi le postau…unde altundeva decât pe fotolog.com (rampă de lansare la acea vreme pentru parkour, graffiti ori fotografii artistice). Tot pe fotolog.com l-am cunoscut şi pe Vlad Nancă, de-şi zice azi artist contemporan când eu zic bullshit înrămat cu lauri.

Mă înspăimântă sincer ideea de artist contemporan în România, poate din conservatorismul cu care mi-am asortat de câţiva ani rutina corpo, poate pentru că îţi dă mâncărimi de piele şi hepatită prin felul brutal cu care se scarpină în nas.

Cu toate astea, pe meleaguri mioritice a luat fiinţă un proiect independent Încotro, care se vrea interfaţa culiselor unde-şi făuresc tinerii ingenioşi ărtele.. Încotro vrea să-i spună occidentului că şi noi ştim să  ilustrăm cu măiestrie debusolări, deprimări, angoase şi extaz.

Prima ediţie a Romanian Visual Survey reuneşte lucrările a 42 de artişti vizuali, acoperind o gamă foarte variată de medii şi de stiluri. Selecţia încearcă să fie un eşantion reprezentativ pentru ceea se întamplă în prezent in universul vizual românesc, neavând însa pretenţia de a fi exhaustivă.

Mă abţin de la a-mi da cu părerea şi te las pe tine să înghiţi câteva clipe revelatoare transpuse în fel-şi-chip. Dacă îţi vine să fugi în baie şi să-ţi fotografiezi capacul de la wc, intră pe Încotro.org.

Călina Bârzu – Puterea umilei sume de 1 leu

Alina Andrei – Messages for the last Eskimo

Vasile Alin Adnan

Ştefan Tuchilă – Nu

Laurenţiu Nastasă – Rutina

Maxim Liulca – The Mass

Ioan Cristian Coclitu – Cod şi revoluţie

Dacă acest anotimp al lui 2009 promite să ne topească  ochii din cap, măcar s-o facă şi în sens metaforic. Dincolo de cele nouă sute opt zeci şi patru de grade de-afară, vom avea şi noi în curând parte de nişte Audrey Tautou, noi, les citoyens roumains topiţi slash topite.  Să spunem în câteva cuvinte că această domnişoară ar putea, după capetele noastre, modifica rata exodului rural dacă ar pune piciorul în România, ar putea rupe alianţa de guvernare dacă ar zâmbi mai savuros unuia dintre aliaţi şi celuilalt nu, ar putea vinde în sfârşit “Tropicele Triste” a lui Levi-Strauss din anticariate şi ar putea învăţa jumătate din judeţul Gorj să nazalizeze şi să graseieze. Vom vedea acest film şi din elicopterul SMURD cu o aşchie între vertebrele 4 şi 5.

Pe 17 iulie, dacă nu mă-nşel, şi Cornel zis Şarpele (am eu un paznic aici la mine la bloc) va vorbi în franceză.

*ăi mai deosebiţi îl pot vedea în avanpremieră pe 16 iulie, de participă la concursul din revista Marie Claire a cărui regulament îl găsiţi în numărul curent.

Invitaţie de doo persoane, popcorn şi cico FREE!

From left to right: Elton John, Bill Clinton, Angelina Jolie, Barack Obama, Putin, Pope, Donald Trump, Paris Hilton.

Un concurs neobişnuit care îţi pune la încercare abilităţile de manipulator în chestiuni de estetică facială. Lui Spiderman i-ar fi mai la îndemână să-şi practice meseria cocoţată cu o aşa întorsătură de chip. Zic…

via: freakingnews.com

Proaspăt păcălit de Şarpe, văzându-se cot la cot cu Eva şi evident mai musculos, bărbatului i-a piuit ceva a pagubă. S-a retras atunci în linişte pe marginea unui lac, meditând (greu de precizat în ce limbă) la soarta virilităţii de-atunci înainte, cu înălţimea, barba şi vocea ei baritonală cu tot, cu lucrul acela şi capacitatea de a râgâi, toate infinit mai înfricoşătoare decât tot ce putea da femeia omenirii. Mica „re-creaţie” nu dură mult, căci numaidecât din adâncurile abdomenului său un ghiorăit anunţă o foame teribilă şi picajul unei fise phallocentrice: vânătoarea. „Da!”, sau, mă rog, „Ugh!Ugh!”, urlă fericit de virila-i născocire. De-aici totul: statul arheo-paternalist, inegalitatea, fotbalul şi ofsaidul, automobilul şi „La cratiţăăă!”, sudura, chitara electrică şi Marlon Brando. Consecinţe adiacente, statul acasă femeiesc (perfect!), ciorba de perişoare (perfect!) şi bigudiurile (treaba ei …).

Fast forward câţiva ani mai târziu.

Proaspăt păcălită de Istorie, văzându-se câteva etaje mai jos faţă inventatorul în fundul gol al ginofobiei şi … evident mai descurcăreaţă, femeii i-a piuit ceva a pagubă. S-a retras atunci în linişte pe marginea cărţii lui Simone de Beauvoir (“Le deuxieme sexe“) meditând la soarta feminităţii de-atunci înainte, cu sensibilitatea, atenţia distributivă şi „sânii rotunzi cu gurguie care se ridică prin bluze când le e frig” cu tot (fanii lui Stalone încă îl drăcuie pe Mircea Cărtărescu pentru trădare). Micul moment de suspensie nu dură mult, căci îi veni ideea (vedeţi, fără sonorităţi stomacale): cămaşa bărbătească roz! „Da!”, sau, mai exact, „Răzbunareee!”. „Va fi oribilă, va fi din plastic, va avea nişte butoni caraghioşi gri, ba nu!, albaştri!, ce-ai fată … aurii! Cei slabi o vor purta lălâie, burtoşilor li se va lipi de burtă, unii cu ea afară din pantaloni, alţii afişând volănaşe nurlii deasupra curelei. O nebunie!”

Treptat, afacerea a luat amploare. Primul pas: ne-au convins că le place. La câte-o nuntă, la câte-un birou, în vreun autobuz sau la televizor, în mod regulat apare mândru şi cu alură de amant etern, domnul cu cămaşa roz. Nu e de pe pământ. Oricum nu asortat cu mustaţă şi guşă. Al doilea pas, în răspăr dar decisiv: generalizarea. Dacă iniţial flanela-bezea era cumva de nasul aristocraţilor, un (sunt convins) „Congres General al Terfelirii Imaginii Ăstora Care îşi zic Bărbaţi” a hotărât producţia la scară largă, ca fiecare puştan din Dristor, fiecare noctambul din cluburi cu lasere şi fum artificial, fiecare interpret cu tonalităţi mixolidiene să-şi poată achiziţiona un asemenea port. Nu ştiu dacă sesizaţi aporia: cămaşa roz este în acelaşi timp obligatorie şi interzisă.

Să te poţi confunda liniştit într-un stol de flamingo sau într-un grup de voluntare ale Asociatiei Impotriva Cancerului Mamar nu mai e oricum astăzi un calificativ defectuos. Cei mai în vârstă văd cu groază schiţa cu Toma Caragiu terminându-se brusc. Personajul nu mai pierde revelionul probând cămăşi, pantofi şi costume – niciunul „parcă nu mergee”, ci adoptă intuitiv furoul bărbătesc, afişându-se la cumpăna dintre ani ca o hortensie îmbobocită.

Ar fi bărbăteşte să tragem o concluzie, nu? Nu e departe ameninţarea apocaliptică a metrosexualizării generale pentru neamul donator de segmente costale. Loc comun, de asemenea, acel optimist „Eh, e o modă, o să treacă ai să vezi” sau providenţialul „Aşa, şi?”. Nu zic să pornim o Contrareformă a bocancilor puturoşi şi a tricourilor cu nume de fotbalişti, însă, băieţi, bărbaţi, n-am putea încerca o salvgardare cât de mică închizând măcar un pic, pic-puţin, nuanţa?

Întrucât am ginit cele mai tăriceanul cărţi de vizită, să ne clătim ochii, zic:

Personalul meu favorit şi diez unu:

Tare, nu?  Pe fata asta o cheama Ramesh Sharma, numele ei trebuie să fie o figură de stil, cum se zice când ai două cuvinte cu exact aceleaşi litere?

Următoarea nu poate intra în clasament, e făcută să-i dea ruşine lui #1 mai sus.

In acelaşi sens, mai avem:

Divorce mediator care s-a nimerit să fie şi de pe la noi

Pe locul doi se lăţeşte ( nu, pe bune, chiar se lăţeşte, o să râdeţi):

Personal trainer, să nu care cumva să nu depui efort când nimeni pe lumea asta nu depune efort : “Trage! Şi, şi se poate, 15..ne mişcăm?…16 ”

Locul trei e locul 1 al lui Mom, dacă e rost de o plăntuţă, mama o iubeşte.

Menţiunea îi revine lui  web editor, Mr. In-spatele-acestui-negru-se-ascunde-sudoare-si-turbo-pascal

*via StumbleUpon

Există acolo, în norişorul nostru de idei difuze, un soclu baban turnat în beton şi vizibil de la o poştă, soclu pe care urcăm orice gagiu care ştie să cânte la chitară. Fapt absolut normal, căci tranzitivitatea este una din primele reguli de gândire deprinse de om. A egal B, B egal C, deci A egal C. [în acest spaţiu a avut loc o glumă vizavi de viteza degetelor flăcăilor pe griff]. Până la urmă, şi ei la rândul lor aplică această lege erogenă, când ele mănâncă îngheţată, desfac o banană sau înşfacă în curbă mai zdravăn bara de autobuz. Câteva ilustrări rapide (nu e nevoie să vedeţi tot videoclipul, câteva secunde sunt de ajuns ["hahaa, câteva secundeee, v-aţi prins? sex jokes ..."]):

Înainte de a începe, vă rog remarcaţi cu câte semne de punctuaţie s-a terminat ultima frază. Incredibil!

Aşadar, câtă frunză şi iarbă, categoria chitariştilor-who-might-as-well-try-porn, această adunătură de bibelouri s-ar putea lesne împărţii în:

1. Categoria “Animal-de-pradă-Da-da-ia-mă-sunt-a-ta-uh-ah!” Al cărei director general e nenea Slash (Guns’n'Roses). Hai, fă-o:

2. Categoria “Freeesh-meeeaaat”. Apropo, flăcăul Mayer scrie şi pentru Esquire dincolo, aviz caramelelor:

şi, în sfârşit, Categoria 2+. Fresh-BRITISH-meeaaaat:

Scopul meu e să vă şi spun cu adevărat ceva, nu doar să vă fac să vă părăsiţi prietenii, aşadar terminaţi de ronţăit căpşunica pe care v-am servit-o căci urmează o porţie de ciorbă de varză.

Lucrurile trebuie cântărite pieţeşte [ain't that a funny word?]. Lumea celor şase corzi şi a distors-ului e plină de indivizi cu aspect reprobabil. N-am să vă pun să ascultaţi toate notele pământului în solo-uri de 30 de secunde, aşa că să scotocim prin “The 100 Guitarist of All Time” al revistei Rolling Stones şi găsim:

Faceţi un efort şi imaginaţi-vi-i [mi-a luat vreo 140 de secunde să ortografiez acest brontozaur gramatical] cântând pentru voi one of those little ol’ sweet love songs.

Locul 1: Jimi Hendrix

Locul 2: Duane Allman

Locul 3:  B.B. King

Locul 4: Eric Clapton

Locul 7: Stevie Ray Vaughan

Locul 10: Keith Richards (Rolling Stones)

Locul … ah,what the hell, who’s counting: Buddy Guy

Clarance White (The Byrds)

Dick Dale

Chitara a fost inventată prin secolu’ XIII (prin 1295 a fost prima dată menţionată). Gândiţi-vă, de-atunci până azi, milioane de interpreţi au primit mai mult decât li se cuvenea. Bărbatul urât devine acceptabil, bărbatul mediu devine lăudabil, bărbatul frumos devine actor de vise obraznice şi subiect de suicid. Vă daţi seama, milioane de bărbaţi din toată istoria lumii au învăţat acorduri, game, moduri  şi au înscris mai mult decât dacă ar fi învăţat poezii, replici de agăţat şi tantra yoga şi asta făcând ce le place.

Hey, folks, didn’t I just explain heaven?

K:         Aşa cum am spus, eu şi teapot ne-am mişcat ca într-o formă de vis la spectacolul de aseara de la centrul naţional al dansului (adica this one). Ei bine, a fost something new. her feet. încleştate. privire. sweedish. încercare. experiment. straturi. lumină. întuneric. in between. nu-mă-lasă-să-respir. metamorfoze. hands. handstands.fac vreun sens? am rămas cu 2 songs to die for. the songs. chiar merită să mergeţi. am zis.

T:        CNDB-ul este un magnet pentru posesorii de  şold şi mai ales de mişcare de şold, chit că ei  dau mai puţin din şold chiar decât Israela, regina salsa autoproclamată, care are 80 de ani si un iubit de 30.  Deci nu se mişcă super mult, da?

Una dintre gagici a avut un monolog “best movie lines ever” şi doi băieţi cu o altă gagică erau în body-uri albe. Mi-a plăcut deosebit a doua piesă, cea cu gimnastele despre care vă povesteam. Finalul a fost grandios, piesa s-a închis cum a început, a fost în sensul că ciclică, s-a întâmplat şi încă are să se mai întâmple. În sală, o căldură care te scotea din minţi, cu toate că bănuiala mea e că era un fel de formulă introductivă, un fel de ” A fost odată ca niciodată” .

Cântecelele alea două ne-au înnebunit, ne-au plăcut, ne-au răpit.

Shakin’ the moneymaker is now overrated.

Chairlift-Bruises

Audio clip: Adobe Flash Player (cel putin versiunea 9) este necesara pentru a asculta acest fisier. Descarca cea mai noua versiune aici. De asemenea, trebuie ca JavaScript sa fie functional in acest browser.

Taken by trees- Too young

Audio clip: Adobe Flash Player (cel putin versiunea 9) este necesara pentru a asculta acest fisier. Descarca cea mai noua versiune aici. De asemenea, trebuie ca JavaScript sa fie functional in acest browser.

K: *aaa, mie-mi place să fiu rebelă, nu zic, aşa că după breathing contemporary art, am fost la guess who ( m-hm).
the dude de la agresiv pe love lockdown…ou em gi.mai vrem!

k+t

Alczică şi Cimonel sunt studenţi la Arhitectură. Ştiţi, locul ăla care poate să fie artsy fartsy, cu groovy people and such. Puteam să găsesc a better first sentence despre ei, dar hey, it’s the pure truth. Ei bine, mie-mi plac fotografiile lor. Sunt cei mai bohemian people din câţi cunosc şi nici nu încearcă. How’s that for classy and artsy? O parte din fotografii sunt pe film, aparat Zenit E, film ilford xp2 super, iso 400, distanţa focală focală 58 mm şi pentru cealaltă parte, adică fotografiile EI, s-a folosit Nikon D80. Dar ştiu că îmi place să fiu tehnicăăă. Anywho, I might as well let you have them. Şi last but so not least, ascultaţi Yann Tiersen pe fundal, poate chiar Le Parapluie. It’s gonna give you the „I was born in Paris şi se vede” vibe…For real.

Fără urmă de megalomanie a insului contemporan, fără pic de discreditare şi subestimare a trecutului, dar pun rămăşag pe rinichiul meu drept că la văzul acestora Ştefan cel Mare şi-ar fi făcut harakiri de spaimă, crezând că l-au ajuns blestemele zecilor de metrese pe sub cearceafurile cărora şi-a perindat toiagul fermecat.

Pestriţul advertising-ului, ca şi comunicare inovatoare, te incită la nevropatie chiar şi pe tine, degustător zilnic de scamatorii publicitare. După ce întreaga paletă primară a canalelor de comunicare a fost încercată, s-a trecut la nuanţe… şi aşa advertiserii au început să născocească cele mai deochiate abordări.

Aşa se face că Matt Siber, mergând călare pe DN1 şi văzând ternul ad-urilor înrădăcinate pe marginea carosabilului ori în hectarele pe care mai ieri Ion le săruta ca pe nişte  ibovnice (lungi şi late), se gândi:  Cum ar fi să..

Proiectul lui, Floating Logos, se vrea a fi o altfel de formă de advertising, o altă manieră prin care să rupă din gura târgului un admirativ “Awesome!”.

via Floating Logos