Ţacanii şi filosofia politică
Vă rog. Revistele Mami, Superbebe, Mămica de azi, Familia ta, Ioana Visul copiilor (şi, în fine, Coolgirl în unele cazuri): atenţie la mine. “Mamelor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat”. Unde căutăm îndrumare pentru creşterea copiilor? Unde?
E simplu. Luăm frumos o carte în care Bryan Garsten vorbeşte despre locul persuasiunii în politică, Saving Persuasion. Apoi luăm frumos capitolul I, “Against Rhetoric“. De aici, luăm subcapitolul “Persuading without Convincing: Rousseau“, care este despre – v-aţi prins? – Rousseau. Apoi frumos subsubcapitolul “The Rhetoric of Prophetic Nationalism“. în care tipul Bryan îl citează pe tipul Rousseau care tip Rousseau vorbeşte despre educarea copiilor. Era evident.
[...] Rousseau’s advice there was to “keep the child in dependence only to things“:
“There are two sorts of dependence: dependence on things, which is from nature; dependence on men, which is from society. Dependence on things, since it has no morality, is in no way detrimental to freedom and engenders no vices. Dependence on men, since it is without order, engenders all the vices, and by it, master and slave are mutually corrupted”
The child’s freedom thus consisted in never finding his wishes opposed by the will of another person. The mute resistance of objects taught him to moderate his desires to match his capacities, restraining him without producing either resentful defiance or imperious claims to authority over other people [...]
Şi-apoi, ca să nu pară de nicăerea, iacătă-l pe Rousseau adâncit în probleme mămeşti:
When the tutor needed to teach a lesson, for instance against lying, hi did not do so by giving lectures but rather by arranging the environment in such a way that Émile [copilaşul-cobai în discuţie, un băieţel, în ciuda aparenţelor onomastice] found himself against external obstacles.
“the lies attracts evil to [Émile] which he sees as coming from the very order of things and not from the vengeance of his governor [...] he never encounters a human directly opposed to him”
Aşadar, lămuritu-ne-am? “Bătaia e ruptă din rai” capătă acum un cu totul alt sens, căci atunci când îţi îmbraci autoritatea drept voinţă a naturii (sau voinţă divină, oricum răsărită din “the very order of things“), copilaşul tău va avea, învineţit şi posac, senzaţia unei libertăţi morale extraordinare.
Cât despre titlu, întotdeauna mi-am dorit să folosesc acel substantiv.
