Iun 30 2009

Alice in Wonderland by Tim Burton

Caramele

Tim Burton este băieţelul acela bezmetic care se întorcea de la şcoală mereu pe alte drumuri, nu pentru că era o fire melancolică ori superstiţioasă, dar descoperirea de noi trasee şi străzi înguste, parcă construite şi asfaltate pentru el, îi justificau gloria şi devenirea de mai apoi. Te fascinează, că o recunoşti ori ba, genialitatea cu care unii oameni fac minuni parcă instinctiv … şi nu mă refer aici la Jesus. Stai şi te gândeşti serios ce a fost greşit în creşterea ta de nu ţi-ai însuşit pe parcurs o aşa creativitate…asta dacă ai fost îndoctrinat cu ideea din Creativity Today … Creativity can be learned.

Şi-a făcut un obicei să te uimească cu coşmarurile lui gătite în veşmite de duminică. După ce ne-a făcut cunoştinţă cu Jack, the pumpkin king şi Sally (în The Nightmare Before Christmas) am înclinat capul şi le-am spus le propriu enchanté. Mai apoi, cu Corpse Bride îţi spune pofticios  că necrofilia e ok … iar tu îl iei în serios.

mv5bmjiwmzqzmte1nf5bml5banbnxkftztcwnda2ody2mg_v1_sx600_sy388_


În 2010, Burton anunţă să scoată la lumină ce meştereşte acum, adică Alice in Wonderland. Nici nu ai îndrăzni măcar să îi bâjbâi conţinutul … chiar dacă intuieşti oarecum firul poveştii.

Câteva personaje care se perindă pe-ici-pe-colo:

mv5bndy1mdu3ody1of5bml5banbnxkftztcwmde2ody2mg_v1_sx282_sy400_mv5bmtqxotazmtc4mf5bml5banbnxkftztcwota2ody2mg_v1_sx282_sy400_ mv5bmtmwmju2njy5nl5bml5banbnxkftztcwmte2ody2mg_v1_sx282_sy400_mv5bmja3nde0mteynv5bml5banbnxkftztcwmje2ody2mg_v1_sx282_sy400_


Johnny Depp … The Mad Hatter
Anne Hathaway … The White Queen
Helena Bonham Carter … The Red Queen


Iun 30 2009

piua

chinaski

mj

via typcut

RJD2 – Just When:

Audio clip: Adobe Flash Player (cel putin versiunea 9) este necesara pentru a asculta acest fisier. Descarca cea mai noua versiune aici. De asemenea, trebuie ca JavaScript sa fie functional in acest browser.


Iun 30 2009

someday

chinaski

someday

via ffffound.com

Blue Sky Black Death – Secrets:

Audio clip: Adobe Flash Player (cel putin versiunea 9) este necesara pentru a asculta acest fisier. Descarca cea mai noua versiune aici. De asemenea, trebuie ca JavaScript sa fie functional in acest browser.


Iun 30 2009

post-everything

chinaski

post-rock de portland, usa. şi-au separat de mult drumurile, câţiva dintre ei devenind small sails, dar în 2004 au scos un ep. (↓)


Iun 29 2009

Jörn Kaspuhl

chinaski

illustrations by Jörn Kaspuhl


Iun 29 2009

Ştii că tre’i să nu vb

Fusese Saspus

atunci când:

1. Înghiţi o linguriţă de salivă înainte să începi.

2. Începi cu “Păi”, “Da, dar”, “Ăăăă” sau “Pff…”

3. N-ai în cap sfârşitul frazei pe care auăleu deja ai început-o, prefă-te că te înţeapă inima!

4. Interlocutorul pune o întrebare cu “Ce…?” sau “Cum…?” şi ţie-ţi vine să zici “Da” sau “Nu”

5. Apar în discuţie cuvinte ca “fideism”, “palilalie”, “psihopomp”, “recluziune” sau “Michael Jackson”

6. Mai mult de 10-15 oameni ar trebui să-şi schimbe poziţia ca să te privească vorbind

7. Prietena/prietenul tocmai ţi-a dat un ghiont

8. Te ridici în picioare pentru a vorbi şi  auzi un “prrr” în vreo zonă a pantalonilor

9. N-ai cont pe Hi5, Twitter, Mess, Facebook, MySpace, BRD, Raiffeisen, Youporn.com

10. Primeşti întrebarea “Ce faci?” şi te pregăteşti să nu o consideri retorică

11. Un băiat chel care poate face flotări cu familia ta în spate te întreabă aparent grijuliu “Probleme?”

12. Eşti în vizită şi s-a lăsat tăcere. Lumea se uită în jos şi îşi vede de treabă.

13. Eşti în vizită şi subiectul de discuţie se îndreaptă spre biofizică şi imagistică moleculară.

14. Ai impresia că “subiect de discuţie” e acelaşi lucru cu “topic” în română. Ca pe forum.

15. Nu ştii dacă luna în care te-ai născut are 30 sau 31 de zile.

16. Ai adorat o porţie mare de cartofi prăjiţi cu usturoi înaintea situaţiei respective.

17. Ai impresia că “fixist” înseamnă “care o ţine p’a lui dom’le, aşa ceva n-am văzut”.

18. Ultima dată când ai fost la dentist ai fost cu clasa.

19. Citeşti în continuare 17-le şi te întrebi de ce n-am scris “dom’ne”, că aşa se-aude.

20. Te abordează pe stradă un reporter special OTV.

21. Te gâdilă pe limbă propoziţia “Sunt oameni şi oameni

22. N-ai ştii să zici mare lucru despre şeful tău de scară.

23. Cineva îţi face insistent semnul pe care antrenorii de baschet îl fac arbitrilor când vor pauză (“T”, “T” …)

24. Acel cineva e prietenul tău imaginar.

25.  Subiectul devine kinky şi te gândeşti că nu ştii exact dacă mai eşti virgin sau nu, virgină sau nu, cum şi când “se consideră”, dacă te-a iubit sau a făcut-o doar biologic, cui i-a mai zis, oare celălalt îşi pune aceleaşi întrebări, îmi ştie data de naştere, pe de rost?

26. Ai un coş imens, dar imens-imens în frunte şi nu te-a întrebat nimeni nimic.

27.  Ai de gând să începi cu “Biblia spune undeva căăă, vezi doamne, …”

29. Crezi că “capitalization” se referă la economie.

30. Reuşeşti ză începi primele trei cuvinte din frază cu “c” – v. 29

31. Ai zăbovit câteva secunde şi te-ai gândit că “doamne” ar fi trebuit scris cu majusculă la 27, apropo de “capitalization”.

32. Eşti un cântăreţ de muzică uşoară şi te cheamă “Mai Mult ca Perfectul”

33. Tre’i să scrii pe blog şi n-ai nimic în cap.

34. …


Iun 27 2009

How it’s made

Fusese Saspus

Señora Alhertina dă totul pentru ca Fenderul dumneavoastră să sune şi să să simptă de parcă un mic Clapton ar sălăşlui în fiecare.

senora

.

Señor Hernandez îşi adoră locul de muncă, iar astfel noul Fender American Standard Stratocaster HSS – pe care cu greu îl poate pronunţa – cântă acele solouri ca când ar fi cântate de însuşi Jimi.

hernandez

.

Am întâlnit şi mexicani fendericiţi. Cipriano şi Cortez.

cipriano-si-cortez

.

“Dnd”

dnd

via http://www.fender.com/makehistory/


Iun 26 2009

Pantalonaşii Viitorului

teapot

Azi se petrec Pantalonii Scurţi ai Viitorului, also known as Future Shorts.  Eu şi Kat vom fi acolo, cu ochii bulbucându-se la pânzele animate. Oamenii ăştia adună scurtmetrajele de la toate festivalurile mai de doamne-ajută şi le lipesc în cea mai lungă noapte a Scurtimilor. Este de ratat in sensul ca nu, deloc.

noaptea-lunga-a-filmelor-scurte-26-iunie-artexpo

Se pare că aceşti indivizi, Pantalonaşii Viitorului, există şi în Ţara-croissantelor, unde au această minunăţie, care, atenţie, are “Dance” în chiar titlu! Dă-mă naibii.

future-shorts-france


Iun 23 2009

Încotro

Caramele

Într-o vreme, în plin sezon adolescentin, nu aveam cunoscut care să nu fi lăsat o măzgălitură de stencil pe un petec din asfalt ori pe zugrăveala clădirii dezafectate din Victoriei. Se cocoţau pe schele,  se înarmau cu spray-uri şi începeau să-şi scrie pseudonimele caraghioase rotunjor ori ascuţit, după gradul de acreală pe care-l vroiau recunoscut în universul grafărilor, îşi fotografiau capodoperele şi le postau…unde altundeva decât pe fotolog.com (rampă de lansare la acea vreme pentru parkour, graffiti ori fotografii artistice). Tot pe fotolog.com l-am cunoscut şi pe Vlad Nancă, de-şi zice azi artist contemporan când eu zic bullshit înrămat cu lauri.

Mă înspăimântă sincer ideea de artist contemporan în România, poate din conservatorismul cu care mi-am asortat de câţiva ani rutina corpo, poate pentru că îţi dă mâncărimi de piele şi hepatită prin felul brutal cu care se scarpină în nas.

Cu toate astea, pe meleaguri mioritice a luat fiinţă un proiect independent Încotro, care se vrea interfaţa culiselor unde-şi făuresc tinerii ingenioşi ărtele.. Încotro vrea să-i spună occidentului că şi noi ştim să  ilustrăm cu măiestrie debusolări, deprimări, angoase şi extaz.

Prima ediţie a Romanian Visual Survey reuneşte lucrările a 42 de artişti vizuali, acoperind o gamă foarte variată de medii şi de stiluri. Selecţia încearcă să fie un eşantion reprezentativ pentru ceea se întamplă în prezent in universul vizual românesc, neavând însa pretenţia de a fi exhaustivă.

Mă abţin de la a-mi da cu părerea şi te las pe tine să înghiţi câteva clipe revelatoare transpuse în fel-şi-chip. Dacă îţi vine să fugi în baie şi să-ţi fotografiezi capacul de la wc, intră pe Încotro.org.

Călina Bârzu – Puterea umilei sume de 1 leu

calina-barzu-3calina-barzu-2

calina-barzu-5calina-barzu-8

Alina Andrei – Messages for the last Eskimo

alina-andrei-eskimo-2alina-andrei-eskimo-6

Vasile Alin Adnan

vasile-alin-adnan-2vasile-alin-adnan-1

Ştefan Tuchilă – Nu

stefan-tuchila-nu-10

stefan-tuchila-nu-3stefan-tuchila-nu-21

Laurenţiu Nastasă – Rutina
laurentiu-nastasa-rutina-4laurentiu-nastasa-rutina-3

Maxim Liulca – The Mass
liulca-maxim-1liulca-maxim-6

Ioan Cristian Coclitu – Cod şi revoluţie
ioan-cristian-coclitu-3ioan-cristian-coclitu-1


Iun 22 2009

Tautou-i bine când se termină cu bine

Fusese Saspus

Dacă acest anotimp al lui 2009 promite să ne topească  ochii din cap, măcar s-o facă şi în sens metaforic. Dincolo de cele nouă sute opt zeci şi patru de grade de-afară, vom avea şi noi în curând parte de nişte Audrey Tautou, noi, les citoyens roumains topiţi slash topite.  Să spunem în câteva cuvinte că această domnişoară ar putea, după capetele noastre, modifica rata exodului rural dacă ar pune piciorul în România, ar putea rupe alianţa de guvernare dacă ar zâmbi mai savuros unuia dintre aliaţi şi celuilalt nu, ar putea vinde în sfârşit “Tropicele Triste” a lui Levi-Strauss din anticariate şi ar putea învăţa jumătate din judeţul Gorj să nazalizeze şi să graseieze. Vom vedea acest film şi din elicopterul SMURD cu o aşchie între vertebrele 4 şi 5.

Pe 17 iulie, dacă nu mă-nşel, şi Cornel zis Şarpele (am eu un paznic aici la mine la bloc) va vorbi în franceză.

*ăi mai deosebiţi îl pot vedea în avanpremieră pe 16 iulie, de participă la concursul din revista Marie Claire a cărui regulament îl găsiţi în numărul curent.

Invitaţie de doo persoane, popcorn şi cico FREE!