Random Patterns

Există acolo, în norişorul nostru de idei difuze, un soclu baban turnat în beton şi vizibil de la o poştă, soclu pe care urcăm orice gagiu care ştie să cânte la chitară. Fapt absolut normal, căci tranzitivitatea este una din primele reguli de gândire deprinse de om. A egal B, B egal C, deci A egal C. [în acest spaţiu a avut loc o glumă vizavi de viteza degetelor flăcăilor pe griff]. Până la urmă, şi ei la rândul lor aplică această lege erogenă, când ele mănâncă îngheţată, desfac o banană sau înşfacă în curbă mai zdravăn bara de autobuz. Câteva ilustrări rapide (nu e nevoie să vedeţi tot videoclipul, câteva secunde sunt de ajuns ["hahaa, câteva secundeee, v-aţi prins? sex jokes ..."]):

Înainte de a începe, vă rog remarcaţi cu câte semne de punctuaţie s-a terminat ultima frază. Incredibil!

Aşadar, câtă frunză şi iarbă, categoria chitariştilor-who-might-as-well-try-porn, această adunătură de bibelouri s-ar putea lesne împărţii în:

1. Categoria “Animal-de-pradă-Da-da-ia-mă-sunt-a-ta-uh-ah!” Al cărei director general e nenea Slash (Guns’n'Roses). Hai, fă-o:

2. Categoria “Freeesh-meeeaaat”. Apropo, flăcăul Mayer scrie şi pentru Esquire dincolo, aviz caramelelor:

şi, în sfârşit, Categoria 2+. Fresh-BRITISH-meeaaaat:

Scopul meu e să vă şi spun cu adevărat ceva, nu doar să vă fac să vă părăsiţi prietenii, aşadar terminaţi de ronţăit căpşunica pe care v-am servit-o căci urmează o porţie de ciorbă de varză.

Lucrurile trebuie cântărite pieţeşte [ain't that a funny word?]. Lumea celor şase corzi şi a distors-ului e plină de indivizi cu aspect reprobabil. N-am să vă pun să ascultaţi toate notele pământului în solo-uri de 30 de secunde, aşa că să scotocim prin “The 100 Guitarist of All Time” al revistei Rolling Stones şi găsim:

Faceţi un efort şi imaginaţi-vi-i [mi-a luat vreo 140 de secunde să ortografiez acest brontozaur gramatical] cântând pentru voi one of those little ol’ sweet love songs.

Locul 1: Jimi Hendrix

Locul 2: Duane Allman

Locul 3:  B.B. King

Locul 4: Eric Clapton

Locul 7: Stevie Ray Vaughan

Locul 10: Keith Richards (Rolling Stones)

Locul … ah,what the hell, who’s counting: Buddy Guy

Clarance White (The Byrds)

Dick Dale

Chitara a fost inventată prin secolu’ XIII (prin 1295 a fost prima dată menţionată). Gândiţi-vă, de-atunci până azi, milioane de interpreţi au primit mai mult decât li se cuvenea. Bărbatul urât devine acceptabil, bărbatul mediu devine lăudabil, bărbatul frumos devine actor de vise obraznice şi subiect de suicid. Vă daţi seama, milioane de bărbaţi din toată istoria lumii au învăţat acorduri, game, moduri  şi au înscris mai mult decât dacă ar fi învăţat poezii, replici de agăţat şi tantra yoga şi asta făcând ce le place.

Hey, folks, didn’t I just explain heaven?

Bat For Lashes, mai degrabă clipul ăsta,  o să îmi amintească mereu de Noaptea Muzeelor, de MNAC, de coada în formă de L, de mizeriile inrămate, de băiatul cu nas ca o velă latină, de aglomeraţie şi scări modulare, scări în rampă sau elicoidale, cu structura de rezistenţă din duraluminiu turnat sub presiune. Şi nu numai… Este genul de melodie menită să îţi obosească creierul şi să ţi-l modeleze cu buricele degetelor cum vrea ea…şi apoi? Şi apoi s-a isprăvit.

K:         Aşa cum am spus, eu şi teapot ne-am mişcat ca într-o formă de vis la spectacolul de aseara de la centrul naţional al dansului (adica this one). Ei bine, a fost something new. her feet. încleştate. privire. sweedish. încercare. experiment. straturi. lumină. întuneric. in between. nu-mă-lasă-să-respir. metamorfoze. hands. handstands.fac vreun sens? am rămas cu 2 songs to die for. the songs. chiar merită să mergeţi. am zis.

T:        CNDB-ul este un magnet pentru posesorii de  şold şi mai ales de mişcare de şold, chit că ei  dau mai puţin din şold chiar decât Israela, regina salsa autoproclamată, care are 80 de ani si un iubit de 30.  Deci nu se mişcă super mult, da?

Una dintre gagici a avut un monolog “best movie lines ever” şi doi băieţi cu o altă gagică erau în body-uri albe. Mi-a plăcut deosebit a doua piesă, cea cu gimnastele despre care vă povesteam. Finalul a fost grandios, piesa s-a închis cum a început, a fost în sensul că ciclică, s-a întâmplat şi încă are să se mai întâmple. În sală, o căldură care te scotea din minţi, cu toate că bănuiala mea e că era un fel de formulă introductivă, un fel de ” A fost odată ca niciodată” .

Cântecelele alea două ne-au înnebunit, ne-au plăcut, ne-au răpit.

Shakin’ the moneymaker is now overrated.

Chairlift-Bruises

Audio clip: Adobe Flash Player (cel putin versiunea 9) este necesara pentru a asculta acest fisier. Descarca cea mai noua versiune aici. De asemenea, trebuie ca JavaScript sa fie functional in acest browser.

Taken by trees- Too young

Audio clip: Adobe Flash Player (cel putin versiunea 9) este necesara pentru a asculta acest fisier. Descarca cea mai noua versiune aici. De asemenea, trebuie ca JavaScript sa fie functional in acest browser.

K: *aaa, mie-mi place să fiu rebelă, nu zic, aşa că după breathing contemporary art, am fost la guess who ( m-hm).
the dude de la agresiv pe love lockdown…ou em gi.mai vrem!

k+t

nu, nu, eu chiar mă duc să-mi las mustaţă.

“The Company”(2003) trebuie să fie una dintre cele mai relaxato-delicioaso-să visăm-noaptea-mai-albă călătorie într-o parte a lumii dansului. Regizat de Robert Altman, filmul a fost pregătit timp de 7 ani de Neve Campbell(care s-a chinuit 2 ani să îşi reintre în forma ca balerină) care şi-a dorit să ca şi noi să simţim cum se învârte lumea pe poante. And what an amazing job she did! Mi se pare că filmului nu i s-a făcut dreptate, merită a fi mai “contemplat” de noi în nopţi cu licurici. E pur şi simplu un film diferit cu nişte scene fascinante în care The Joffrey Ballet of Chicago fac sampling de divin pentru neiniţiaţi. Vezi coregrafia din timpul furtunii sau cea pe muzica lui Angelo Badalamenti. Asculţi pescăruşi liniştit şi te simţi endless. Slow motion accidents. Coffee rings. Fingerprints. Uiţi şi de ele. Asta e, e un must see. Dacă nu mă credeţi priviţi….

-Hi, i’d like to order a cake

- How should it be?

- Well, nothin’ extravagant, just some white frosting and this inscription saying ” best wishes, Suzanne”

-Should we decorate it with some nice, plastic flowers?

-No, no, that’s fine. Oh, and could you please add that we will miss her? I mean another inscription  “we will miss you”  underneath the first.

- Got it.

*via cakewrecks, one of the best blogs out there.

Dacă se nimereşte să fii prin New York zilele astea, nu rata expoziţia Umbrellas, Social Justice & More an exhibition by Luba Lukova.

Femeia asta, Luba-Lu, îşi revarsă nemulţumirile faţă de societatea şifonată printr-o estetică abstractă, uşor metaforică, care te pune să ghiceşti unde-i neregula. Te prinzi repede dacă eşti la curent cu stereotipurile disidenţilor de meserie. În caz contrar îţi dă ea răspunsul şi nu cu susul în jos, nici de la cap la coadă şi nici pe verso. Îmi displac revoluţionarii de dragul revoluţiei, oricât de inoportun aş folosi cuvântul aici, în sens etimologic. Societate în simulacru, gustul tău e tot mai acru … a început să mă plictisească.

Uite cam ce o macină pe dânsa:

Mai multe lucrări şi informaţii despre expoziţie?
Via Altpick

* imaginile la rezoluţie mare au şi un motiv întemeiat. cine nu îl intuieşte este rugat să ridice mâna.

Un domn alb-negru şi bască cavalerească se spovedea:

Cea care ma “chinuie” de vreo 3 zile …

Îi pricepem pe îndelete obsesia, aşa-i? E scuzabil. Câţi dintre bărbaţii în treacăt pe aici vor visa nuduri de femei bine proporţionate păşind către ei cu fermitate şi unduiri de şolduri, stringându-le într-o franceză dulce: Baby!Baby!Baby!?

Via  Make the girl dance

a short film by Tomas Mankovsky.

Îmbucătăţirea premiilor, Olimpiadele Comunicării, trei tipuri mari de discursuri. Intercalări interesante.

Dincolo de participanţi, candizi şi simţitori, şi dincolo de gloata de gură-cască, nemiloşi şi amuzaţi, au luat microfonul – din, s-ar părea, gaşca celor sosiţi să împartă avize cu “aşa da” şi “aşa nu” – trei tipuri de connaisseurs. Recitesc şi recitesc fraza asta şi vă urez să nu aveţi parte de aşa formulări păstoase cât ‘oţi trăi.

1. Oratorul dascăl. Ironic, teribil de ironic, într-atât de ironic încât, ridicat şi nesolidar cu nimeni niciodată ever ever, părea aterizat acolo după un Armagedon general cu simpla misiune de a ucide. Şi pesimist. Rândurile din faţă puteau citi în vălurirea frunţii lui un sceptic “of, o să ne ia Gaia pe toţi” şi dacă ar fi fost în spatele meu în timp ce aş fi scris asta, mi-ar fi ars una peste ceafă: “gaia, cu g MIC!”.

2. Oratorul cartezian. Dansând şi desenând cu braţele, omul acesta părea sosit acolo pentru a face tabele, pentru a pune indici de performanţă şi te aşteptai din moment în moment să scoată o abscisă din buzunar şi un echer. Dihotomii legate raţional: “Partea bună: …”, “Partea rea: …”, “Per total: …”. Teză, antiteză şi sinteză hegeliană. Egală, judicioasă, goală.

3.  Oratorul Doru Octavian Dumitru. HAAAAAAAAAAAAA! Hihihihi. Hu hu hu hu. Eheeeeee. Pfff! Giggles, giggles, chuckles, chuckles.

E drept că toţi au trecut drept “oameni de scenă”. Fiecare în parte şi toţi laolaltă aveau, aţi fi văzut bine, un ghiozdan invizibil în spate cu tot felul de experienţe echivalente cu o cinzeacă de rachiu să taie tracul. S-au descurcat toţi, fără adjective gonflate, foarte bine. Aveai senzaţia că ar fi putut ţine un discurs deştept la propria înmormântare.

Cu greu vreunul a ieşit din cele trei categorii şi din intercalările care rezultă, trei luate câte dooă.

O singură adiacentă concluzie. În lumea comunicării, toţi aşii au 49 la picior şi apasă cu schumacher-ism pe pedala de acceleraţie a graiului. Am vrut să zic “pedala de acceleraţie dianoetică” dar m-am speriat eu pe mine. Calmul virgulelor adânci şi a punctelor de suspensie nu e cu siguranţă o etichetă a lumii ăsteia.

Orgolios, DEX-ul s-a supărat şi n-a acceptat cuvântul “comunicator” într-însul.